Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Cu vuiet şi zgomot torentele trec,
şi unul pe altul ca-n luptă se-ntrec;
Le place mişcarea ş-a undei lăţime,
Le place răceala, ce dă prospeţime;
Puterea neamului de stanca.
Urmas al Omului din astru,
Crampei de luminare-adanca,
Cristal de trandafir albastru,
Să vii ca o părere
Din vremile curate,
Când nu era durere
Şi blânde erau toate,
Și mă duc străin Isuse călător fără de cale
biet copil pribeag pe drumuri
neprimit de nime-n lume
să-mi plîng singur suferința,
O, Isuse Milostive, Domnul Slăvilor Senine
iarăși zbuciumatu-mi suflet se îndreaptă către Tine.
Pleacă-Ți cu-ndurare ochii înspre-acest pămînt de rele
Cîte-am făcut Eu ție poporule străine!...
- Din ceruri coborît-am din milă pentru tine
poporule ateu,
și M-am făcut lumină la cei fără vedere,
Suferință...
crin din care Domnul Și-a-mpletit cununa
mulți te plîng cînd mergi la dînșii,
eu te cînt întotdeauna
Și cu cît privesc în urmă
peste anii ce s-au dus
tot mai limpede-Ți văd Fața
și iubirea Ta Isus.
Jos pe crucea răsturnată
dintr-un sat
am văzut un Om odată
stînd cu Fața-n Mîini lăsată