De unde vii cu sufletu-ntristat
Şi unde mergi pe-aceste căi deşarte?
Ce glas te strigă, în pustiu, departe,
Drumeț de fericire însetat?
Opreşte-te copil bătut de soarte,
Lângă izvorul binecuvântat...
Căci bunul Crist, sublimul împărat,
Te va trezi din tină şi din moarte...
Înalță-te cu fruntea sus, spre soare,
O, pelerin călăuzit de astre...
Ale iubirii boabe roditoare
Le seamănă pe gliile sihastre
Şi-n sufletul pustiu o să-ți coboare
Împărăția slăvilor albastre!...
(„Zorile Romanațului”, IV , nr. 3,4 şi 5, mart., apr. şi
mai 1932)
vezi mai multe poezii de: Eusebiu Camilar
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.