Sã aflu adevãrul, si sus în munti am mers…
A cui e oare mâna ce tese-n Univers?
Acuma stiu – de lucru când iar s-a apucat,
Sã teasã si sã-ntindã pe cer stergar vãrgat,
Ea lasã draperia de nouri drept în jos!
E, tunetul, bãrbatul ce pleacã mânios…
Cât plouã, dupã nouri prin spatã a trecut
Multicolore fire, si-i gata de tesut,
Mãtãsuri diafane, luminã, funigei…
E, fulgerul, suveicã la îndemâna ei!
Si mult apoi, furtuna în zare pân’ s-a sters,
Ea tot mai mânuieste suveica-n Univers!
vezi mai multe poezii de: Eusebiu Camilar
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.