Își freamătă apa fântâna adâncă,
Se-alintă-n comoara ei lăcrimoasă,
Cuprinde un cer și-o lună colțoasă,
Cu fața din flăcări și ochii de stâncă.
O umple cu îngeri o ploaie din noapte
Și-i cântă balade ciutura-n vânturi...
Cu sufletul prins în roci și pământuri,
Izvorul îngână oceanele-n șoapte.
Agheasmă cuminte, cu gustul de soare
Și azimă dulce, ca pielea de prunc,
Iertat e potopul de mâl, din adânc,
Când setea o vede-n minuni curgătoare.
Cufundă-se-n ape de gheață căldarea
S-adune o undă curată și grea,
Ca-n scurtul popas drumețul s-o bea
Și-apoi, singuratic, să biruie zarea!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc mult! Poemul tocmai s-a înroșit de emoție :)
Manuela Munteanu (autor)
joi, 29 mai 2025
Un poem sesibil!
gabriel cristea
joi, 29 mai 2025