Cânta un blues întreaga mare-n scoică,
Cu lungi cortegii de sirene-n ea,
Iar trepte dărâmate de-Atlantidă
Vuiau în valuri largi de peruzea.
Foșneau mătăsuri și sclipeau luceferi...
O vâslă, ca tridentul de titan,
Se întorcea la țărmuri, ostenită,
Din roșii constelații de mărgean.
Se îneca în flăcări vii apusul,
Își scufunda lumina în tăceri,
Doar blues-ul pitulat de vânt în scoică,
Mai tresărea pe geana blândei seri.
Și-a răsfirat fantoma o aripă,
Ca într-un vis de aur s-a pierdut
În orizontul fără de sfârșituri,
În veșnicia fără de-nceput.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.