Se derulează-n alb și negru pelicula, fără cuvinte.
Lumina cade peste chipuri și,-n plan secund, un vechi pian
E vuiet cosmic și tăcere sau lovitură de ciocan,
Ce împletește, între clape, oricare gest... cu simțăminte.
Charlot, cu haine zdrențuite și pași mereu legănători,
Trasează-o linie-apăsată cu nostimade prin tristețe.
Prea subjugat de libertate și-ndrăgostit de tinerețe,
Mi-aduce grația candorii și bucuria în culori.
Da, îmi oferă mie floarea, ca unei oarbe care știe
Că-n fapta lui stă o avere, o nebunie de actor,
Care-a sucit întreg Pământul, ca o schimbare de decor,
Și a vândut întreaga lume pe floarea dăruită mie.
Charlot, din marele-ntuneric al umbrei tale din trecut,
Ascult cum pași-ți legănați, în pieptul meu, acum, se scaldă
Și-aștern pe trupul căii lor doar o recunoștință caldă,
Mai caldă decât vocea mea, răpusă-n filmu-acesta mut!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.