Îmi tulburi gândurile când tot treci
Pe la fereastra sufletului meu...
M-aprind de dor, dar îmi doresc mereu
Să-ți simt mătasea umbrei pe poteci.
Te-adun din amintiri și te respir
Ca pasărea, albastrul unui cer;
Ca libertatea,-n vis de prizonier,
Amarnic te culeg și te răsfir.
Te culc în adâncimi, sub palma mea,
Cu teamă apăsată peste piept,
O clipă, cât o eră, stau și-aștept,
Ca inima-mi rănită să te vrea.
Suspinul ei, răsuflu îngeresc,
Ce-aduce albă vrajă-n miez de rai,
Îmi amintește-n taină, fără grai,
Că din a lui pricină te iubesc.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.