Traducere de Csata Ernő
Aș fi nins eu însumi ‒
dar iată, cum s-a iscat fatal!
Cu fulgi uriași, sălbatici ninge
peste pământul natal.
Ajunge până la genunchi, la brâu, la ceafă,
ne sufocă șoptind,
o volbură desfrânată
turlele acoperind.
Și peisajul e cu nea până-n cer!
Nemișcată,
în Fașa Mare viața
învață să tacă.
Tăișurile de la coase, cuțite
până-n cer sunt înfășurate,
sugrumate, devin albite
răsuflările de la sate,
nu se ciocnește piatră de piatră,
are gura plină de nea, cel ce grăiește ‒
și în burta mare a zăpezii, rațiunea
pașnic zăbovește.
Tuneluri în zăpadă!
Milioane de drumuri ce se caută!
aici și pulsațiile topesc zăpadă,
și visuri se învârt
prin pasajele neobturate
de bucurie și jale.
Zgomotul inimii orașelor, satelor se aude,
devine făinoasă albeața ticsită a iernii,
patimă deșteaptă, credință sceptică,
țineți în mișcare laserele privirilor
noastre
ce se caută!
Tuneluri în zăpadă!
intenție fidelă, mișcare,
vis fragil, minți tremurate,
să nu fie în esența zăpezii
pe veci amestecate.
Și când pe vata asta cerească
o scăpăm din gură,
și nu ne cântă lăutari cu gerul,
să se așeze la dans picioarele,
în jurul nostru, să topească
săli imense, Cântecul.
vezi mai multe poezii de: Farkas Árpád
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.