Picuri de rouă adună
aripile privighetorii,
picuri limpezi de lună
de amăgirea ei plini.
Marmora fântânii adună
sărutul artezian,
vis al umilelor stele.
Copilele de prin grădini
toate îmi spun rămas bun
când trec, şi asemeni
clopotele parcă îmi spun.
Şi se sărută copacii
în asfinţit. Iară eu,
plângând merg pe drum,
fără scăpare, grotesc,
cu tristeţe de Cyrano
şi Quijote,
mântuitor
traducere de Teodor Balş
vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.