Greiere!
Ferice de tine
care pe pat de pământ
mori beat de lumină!
Tu de la câmpii ai aflat
tainele vieţii,
şi basmul zânei bătrâne
ce simţea născându-se iarba
rămas în tine închis.
Greiere!
Ferice de tine
că mori sub sângele
unei inimi albastre.
Lumina-i Dumnezeu ce coboară,
iar soarele
spărtura pe unde se strecoară.
Greiere!
Ferice de tine
că-n agonia ta simţi
toată povara azurului.
Orice suflet ce trece
prin porţile morţii
merge cu capul plecat,
c-un aer alb, somnolent.
Cu glas de gând.
Fără sunete…
Întristat,
acoperit cu tăcerea
care-i mantia morţii.
Dar tu, greier vrăjit,
mori ţârâind
şi rămâi transfigurat
în sunet şi lumină cerească.
Greiere!
Ferice de tine
că te-nfăşură-n vălu-i
însuşi Spiritul Sfânt
al luminii.
Greiere!
Stea sonoră
pe câmpiile-adormite,
bătrân prieten al broaştelor
şi-al cosaşilor negri,
morminte de aur ai
în razele tremurătoare
ale soarelui ce blând te răneşte
în arşiţa verii,
şi soarele-ţi ia inima
s-o facă lumină.
Greiere, fii inima mea
în cereştile câmpuri.
Să moară cântând încet
în cerul albastru, rănit,
şi când ea nu va mai fi,
o femeie pe care-o ghicesc
s-o-mprăştie cu mâinile ei
în ţărână.
İar sângele meu peste câmp
fie trandafiriul şi dulcele mâl
în care-şi împlântă sapele
ţăranii-osteniţi.
Traducere, Teodor Balș
vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.