În albul infinit,
zăpadă, nard, salină,
și-a pierdut reveria.
Culoarea albă umblă
peste tăcutul covor
din pene de porumbiță.
Fără ochi, fără chip
nemișcat suportă un vis.
Dar freamătă pe dinăuntru.
În albul infinit,
ce rană pură și mare
reveria lui a lăsat.
În albul infinit.
Zăpadă. Nard. Salină.
Traducere Teodor Balș
vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.