Mi-e teamă să nu-ți rătăcesc mereu
frumosul ochilor sculptați, respirul
pe care-l lași, nocturn, pe-obrazul meu,
precum se-nsingurează trandafirul.
Mâhnit mă simt pe margine de hău
copac lipsit de ramuri - ce-ntristare!
Căci, pentru-omida suferinței, eu
argilă n-am, nici fructe sau petale.
De-mi ești precum ascunsele odoare,
de-mi ești tu cruce, plâns îndurerat,
de sunt cățelul sanctității tale,
Nu mă lăsa să pierd ce-am câștigat
și-mpodobește-ți clarul din izvoare
cu frunzele-mi-brumar înstrăinat!
Traducere - g. Cristea
Soneto de la dulce queja ????
Tengo miedo a perder la maravilla
de tus ojos de estatua y el acento
que me pone de noche en la mejilla
la solitaria rosa de tu aliento.
Tengo pena de ser en esta orilla
tronco sin ramas, y lo que más siento
es no tener la flor, pulpa o arcilla,
para el gusano de mi sufrimiento.
Si tú eres el tesoro oculto mío,
si eres mi cruz y mi dolor mojado,
si soy el perro de tu señorío.
No me dejes perder lo que he ganado
y decora las aguas de tu río
con hojas de mi Otoño enajenado.
vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.