Fereastra mea nu vrea să se deschidă
Cum valul se întoarce înspre zare,
Avid, în mlădioasa-i căutare,
De pătimașul cânt de nereidă.
Ascult de după sticla ei de gheață,
Din albul afundatelor perdele
În plânsul mut al răsuflării mele,
Focosul cânt al dorului de viață,
Când un hulub curtează-o hulubiță.
Și simt fugind o inimă nebună
Prin zguduirea neagră de furtună,
Doar să pătrundă-a dorului portiță.
Îmi trec sclipiri de dragoste prin minte,
Secunde când, cu sete,-au dat năvală
Doi ochi albaștri-n alții, ca de smoală
Și i-au topit în marea lor fierbinte.
Acum, privirea mea și-a stins dorința,
Căpriul nu-i mai zboară-n depărtare,
Doar plânge o iubire,-atât de mare
Încât nu-ncape-n lacrimi suferința.
Prin renunțări, alege să ucidă
Ce altcuiva ar provoca durere.
Spre zări scăldate-n larmă sau tăcere,
Fereastra mea nu vrea să se deschidă.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dacă nu voi reuși ca ultimelor două strofe să le găsesc o formă care să mă mulțumească mai mult, în sensul de a le salva de patetism, le voi exclude din poezie într-o viitoare editare. Zi frumoasă!
Manuela Munteanu (autor)
luni, 01 aprilie 2024
,,Ascult de după sticla ei de gheață/ Din albul afundatelor perdele / În plânsul mut al răsuflării mele / Focosul cânt al dorului de viață" - strofa mea preferată. În rest e acceptabil, dar există loc pentru niște asocieri mai neobișnuite. De pildă, inima nebună care fuge, iubirea care plânge, sunt imagini prea comune, nespeciale
DascaluAlbert
duminică, 31 martie 2024