Fereastră spre cer
Ca un copil, privește cerul albastru.
E senin și e cald, lumina coboară pe trup.
Vede doar prin partea de sus duminica, astru,
Și timpul se-ntinde pe spate, țup, țup, este lup.
Pândind din potecă zidirea, trăiește iubind nemurirea.
Ca un copil, zâmbește cu ochi de topaz, diamant,
Glumește cu viața, cu moartea, cu drumu-n Levant,
În vremea, cireașă, mușcată cu poftă nebună,
Au trecut rătăciri, înfloriri și-o inimă, cunună.
Ne vorbim, și totuși, tăcerea e adâncă, e vastă,
Așteaptăm la intrare, o ușă, o fereastră,
În spațiul acesta dilatat până la întâlnire.
Și, uite, fiecare își varsă menita dăruire.
(2.06.2024-Iulia Dragomir)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.