Opiarium - Fernando Pessoa
Adăugat de: Gerra Orivera

Fernando Pessoa sub pseudonimul Álvaro de Campos
– Fragment –
Domnului Mário de Sá-Carneiro


Bolnav era sufletul meu şi înainte să dea de opium.
A simţi viaţa e ceva ce şi vindecă, şi slăbeşte,
Iată de ce caut eu în opiumul consolator
Un Orient mai la răsărit decât Orientul.
Viaţa asta la bord are să mă ucidă.
Pe sub ţeasta mea se perindă numai zile de febră
Şi pe măsură ce caut, răscolind până şi în boală,
Îmi lipseşte mereu ceva să mă pot adapta.
În paradoxuri şi incompetenţe astrale
Viaţa mi-o trăiesc retras printre pliuri de aur,
Luat de un val unde punctul meu forte e o cădere,
Iar ganglionii răului sunt singura mea plăcere.
Şi se întâmplă că o mecanică a dezastrelor,
Un angrenaj de false roţi şi volane,
Mă ajută să străbat printre viziunile unor eşafoade
O grădină în care plutesc în aer flori fără tije.
Şi mă clatin de parcă aş croşeta
Într-o viaţă anterioară tot felul de dantele.
Am impresia că în casa mea s-ar afla cuţitul
Cu care a fost tăiat capul Precursorului.
Ambalată bine, expediez elegant într-un cufăr
Crima comisă de unul dintre strămoşii mei.
Nervii îmi sunt strânşi mănunchi, câte douăzeci,
Mă afund în opium, ca într-un şanţ.
Apoi în ritmul somnoros al morfinei
Mă dizolv în transparente pulsaţiuni,
Iar în noaptea ce pare plină de briliante
Luna se ridică, semănând cu al meu Destin.
Eu, care am fost totdeauna un terchea-berchea,
Iată-mă privind nemişcat nava care trece
Prin Canalul Suez transportându-mi şi viaţa,
Viaţa mea, camfor răspândindu-se-n auroră.
Mi-am irosit zilele ce meritau să fie trăite.
În schimb, am muncit mereu de dragul oboselii,
Cea care astăzi mă cuprinde de după gât
Cu un braţ care şi îmbărbătează, dar şi sufocă.
Am fost şi eu copil, cum oricui i se-ntâmplă.
M-am născut într-o provincie portugheză,
Apoi mi-a fost dat în viaţă să mă frec de englezi
Care susţin că eu le vorbesc limba la perfecţie.
Mi-ar fi plăcut să fi compus poeme şi scurte scrieri
Şi să fi fost publicate la Plon sau în Mercure,
Nu se poate să mai dureze viaţa de acum.
Blestemată călătorie, lipsită până şi de furtuni!
Viaţa la bord se târăşte destul de trist
Chiar dacă uneori oamenii se mai şi distrează.
Pălăvrăgesc şi eu cu tot felul de germani, suedezi şi englezi,
Dar totuşi, greaţa mea de existenţă persistă.
Mă gândesc că nici nu merită să călătoreşti
Spre Orient, să vizitezi India şi China.
Pământul e la fel peste tot, o planetă pitică,
Şi pentru toată lumea există un singur fel de-a trăi.
Iată de ce am recurs eu la opium. Ca la un remediu.
Eu sunt doar un convalescent al Momentului.
Locuiesc la demisolul gândirii, lipit de stradă,
Şi mă plictisesc zărind afară cum trece Viaţa.

© Humanitas Fiction 2012, Colecţia Seria de autor Fernando Pessoa, antologie, traducere din portugheză, prefaţă, tabel cronologic şi note de Dinu Flămând



vezi mai multe poezii de: Fernando Pessoa




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.