Vezi varianta desktop a site-ului

• Acasă
• Clasici
• Contemporani
• Străini
• Translations
• Membri
• Proverbe
• Povestiri
• Proză
• Ştiaţi că
• Calendar
• Citate
• Log In
• Radio Poema
• Contact

1.1 Satiră împotriva Șahului Mahmud ( Cronica Șahilor ) - Firdousi
Adăugat de: ALapis

O, Mahmud, ce cucerit-ai lumea,-atotputernic şah,
dacă teamă n-ai de nimeni, teme-te atunci de-Allah !
Cum şăhia-n lumea asta pământeană-i doar a ta,
va să-ntrebi mirat: „Au cine strigă spre-a mă tulbura?"
Nu-mi ştii inima de flăcări? şi nici paloşu-mi de-otel
sângerând? (vorbesc de pană şi cerneală) fugi de el !
Zisu-mi-ai « răucredinciosul rătăcitul » ? Şah zevzec,
eu sânt leul ce răcneşte iară tu îmi zici berbec !
M-au pârât că, rău-de-gură, mi-aş spurca şi mi-aş huli
însăşi dragostea-mi din cuget pentru Mohamed şi-Ali
Rob le-oi fi pân' răsări-va Ziua Marii Judecăţi,
chiar şi dacă şahu-mi smulge mădularele-n bucăţi !
Nu-mi calc dragostea-n picioare pentru-aceşti Stăpîni din cer,
chiar şi dacă şahu-mi trece drept prin cap tăiosu-i fier !
Rob smerit, mi-ador Profetul şi pe bravii lui urmași,
dar şi lui Ali îi laud colbul sfinţilor săi paşi;
cine pentru-Ali nutreşte ură în lăuntrul său
— spune-mi, nu-i pe faţa lumii cel mai mare nătărău ?
M-ameninţi că sub picioare de-elefanţi o să-mi zdrumici
trupul, preschimbat în mare vineţie, cu băşici ?
Nu mi-i teamă cât în cuget amîndurora mă-ncred,
şi cât inima. mi-i plină de Ali şi Mohamed !
Oare ce ne-a spus Acela ce lumină ne-a adus
şi porunci ne-a dat, canoane, pentru fiece supus?


„Sunt Cetatea-atotştiinţei lui Allah, iar Poarta mea
este-Ali" — grăi Profetul, şi eu pot învedera
că un tainic gând şi-ascunde miezul în acest verset ;
parcă la ureche-mi sună glasul marelui Profet.
Dacă ai niţică minte şi ai temeri de-nţelept,
ia-ţi un loc între Acela şi Ali, şezînd dirept.
Dacă din ce-ţi spun păţi-vei vre un rău, de vină-s eu.
Iată,-aceasta mi-i credinţa, şi acesta-i drumul meu,
m-am născut întru acestea, şi-ntru-acestea voi muri.
Află deci că sînt doar colbul de sub talpa lui Ali,
doar spre el se-nalţă gîndu-mi, şi doar ăstfel voi grăi !
Dacă el, Mahmud, din calea spre lumină, s-a întors,
mintea lui atunci nu face nici cât bobul cel de orz.
Când Allah, acolo-n ceruri, întrona-va pe-amîndoi,
Mohamed şi-Ali, în tronul Judecăţii de Apoi —
eu, din viaţă-adeverindu-mi dragostea, o, şah, m-auzi?
aş putea atunci să apăr şi o sută de Mahmuzi !
Fi-vor şahi cât fi-va lumea, dar eu şahilor din veac
ce-or purta pe frunţi coroană, lor, strigarea mea le-o fac:
eu, rapsodul de pe vremuri, FirdoUsi de la Tus,
printre cei fără prihană, acest hronic nu l-am spus
pentru-a lui Mahmud mărire. Ci acelor doi Profeti,
Mohamed şi-Ali, cinstire aducînd, precum vedeţi,
le-nşirai pe firul mintii boabe de mărgăritar,
giuvaeruri de cuvinte şlefuite cum mai rar . . .
Dacă pruncul FirdoUsi-n lume nu s-ar fi ivit,
lumea ar fi fost de vină că norocu-i n-a-nflorit.

N-ai zvârlit un ochi pe cartea-mi, şi-acum, şahule, acum
ascultînd clevetitorul mi te-ai şi întors din drum.
Jăsnicii ce-mi înjosiră, prin batjocuri, vers cu vers,
Roata stelelor învîrtă-i tot pe jos prin Univers !
Scris-am cronica persană-a şahilor din alte vremi
în cuvinte-nestemate încrustate-n diadem.
Când aproape-şi rotunjise plinul anii mei optzeci,
visul de-o întreagă viaţă mi s-a spulberat pe veci !
Ani şi ani, pe-această lume trecătoare, am tot scris,
o comoară vrând să capăt, precum şahul mi-a fost zis.
Prin şaizeci de mii ori două stihuri limpezi —
povestii despre fel- şi-chip şi-atîtea sîngeroase bătălii,
despre spadă şi săgeată, despre arc şi despre-arcan,
despre buzdugan şi despre paloşul cel năzdrăvan;
despre-armuri-de-cai şi zale, despre coifu-mpăunat
despre mare şi pustiuri, despre rîuri ce-au secat;
despre lup, despre leoaică, elefant şi leopard,
despre vraci, despre balene şi balaurii ce ard;
despre Ghul şi vicleşugu-i, despre Div , cernitul duh,
de-ale cărui vrăji o lume naltă răcnete-n văzduh;
despre-acei bărbaţi războinici, despre falnicii viteji
ce cântau când vâlvătaia luptei îi lua-n vîrtej;
despre şahi vestiţi în lume : Salm şi Tur şi-Afrasiab;
şahul Fereidun mintosul; Kei Kobad şi şahu-arab
zis Zohhak necredinciosul şi nedreptul; Garşasb, Sam,
fiul lui Nariman aprigi pahlivani din neam de neam;
Thamures ce-n lanţuri şi pe Div l-a cetluit ;
Manucehr şi legendarul şi slăvitul şah Geamşid.
Kavus, Kei Khosro, viteazul ce primi coroana-n dar;
falnicul Rostam şi mîndrul „trup-de-bronz", Esfandiar ;
şi Gudarz cu feciorandrii lui, optzeci de călăreţi,
toţi pe cîmpul de bătaielei răzbunători de vieţi;
şah Lohrasb; Zarir, şoimanul, căpetenia-de-oşti;
Goştasb, Gemasb : dintre zodii strălucind îi recunoşti,
ca pe Soare şi pe Lună; Darai-Darab şi Bahman;
şi Escandar care-i şahul şahilor, machidonean;
şahul Ardeşir , fecioru-i luptător numit Şapur ;
şah Nuşiravan cel Mare ; vînătorul Bahram-Gur ;
Hormozd Piraz şi fiu-acestuia numit Kobad ;
şi Khosra ce după tată nume de Parviz şi-a dat . . .
Iată,-atâţi vestiţi „gât-mândru", „frunte-n cer" şi „braţ-călit" —
despre fiecare-n parte cîte-o faptă-am pomenit.
Toţi pieriseră în veacuri de uitare-ntr-un mormînt,
spusele-mi le înviară chipuri, nume — din pământ !
Precum Isa pe-aceşti Lazări morţi, erou după erou,
i-am adus din nou la viaţă, nume dându-le din nou !


Zi şi noapte,-n lungă slujbă, ţi-am slujit, stăpîne şah,
amintirea să-ţi rămînă vie-n lume, veac de veac.
Trainice şi mari seraiuri de granit surpa-se-vor
măcinate şi de ploaie şi de soarele-arzător;
eu durai serai mai trainic din distihuri ce nicicând
nu s-or nărui de ploaie, nici de vântul şuierînd.
Veacuri răsfoi-vor cartea-mi, şi-nţelepţii, mai vârtos.
Ani, treizeci şi cinci, din viaţă, sărăcia m-a tot ros,
rupt, flămând şi frînt de trudă, mi-adăstam răsplata mea.
Vai, de la stăpînul lumii m-aşteptam la altceva !
N-aibă parte de zi bună cel ce răul mi-l urzi,
toate spusele-mi de bine,-n rău mi le răstălmăci !
Chipu-n faţa-mpărătească mi-l sluţi cu dinadins,
şi dintr-un aprins jăratic, mă făcu tăciune stins.
De-ai fi fost, Mahmud, un jude, mintea-n cumpănă să ții
drămuind ca pe-o balanţă -- cronica-mi despre șăhii
n-ascultăi de vorbe goale, şi-ai fi zis că eu prin har
şi cuvinte măiestrite — lumii i-am adus un dar.
Prin distihuri — Paradisul pogorât-am pre Pământ —
nimeni n-azvârli atâtea mii, seminţe de cuvînt.
Mulţi nainte-mi semănară vorbe multe să dea spic,
dar deşi au fost puzderii, despre ei n-auzi nimic...
Ani, treizeci, pe vechi hârţoage, asudai, an după an,
şi în grai parsi trezit-am măreţia ta, Iran !
El, stăpînul lumii, dacă n-ar fi neam de-nguste mâini,
m-aşeza pe tron, alături, amîndoi să fim stăpâni.
Cum din tată-n fiu nu poartă al coroanei luciu nimb,
nici nu-şi poate-aduce-aminte craii cum se poartă-n schimb.
Crai dac-ar fi fost şi tatăl lui Mahmud, atunci încăi
însuşi era crai, şi-n creştet mi-ar fi pus cununi de crai ;
muma craiului, crăiţă de-ar fi fost din neam de neam,
astăzi în argint şi-n aur pînă la genunchi şedeam.
Dar cum dintr-o viţă-aleasă nu se trage cât de cât,
când de-un nume-ales aude, îi şi vâră ghiara-n gît.
Palma şahului din „sânge-albastru", fără de zapis,
strânge nouă peste nouă, trei pe patru (pumn închis)

Ani, treizeci, la epopeea persiană am dat de zor,
o comoară să-mi dea şahul, să n-ajung un cerşetor,
şi-ntre frunţile înalte, fruntea să-mi ating de-o stea!
Drept comoara ce de-o viaţă truda mea o adăsta,
şahul îmi zvârli doar preţul unei cupe de fogha,
din comoara-i, doar de-o bere, asta mi-i răsplata,
vai, şi de-aceea-n drum o bere, doar o bere,-atît luai.
O para chioară nu face şahul fără de obraz,
şah ce n-are nici credinţă, n-are lege, şi nici haz !
Dintr-o sclavă n-o să-ţi iasă făt de lume lăudat,
chiar de-o fi s-ajungă tat-său cap de şah încoronat.
Capetele celor josnici, ca pe colbul de pe drum,
dacă-l salţi, şi tragi nădejde de la el, e ca şi cum
după capătul frînghiei ce-ai scăpat-o,-alergi, hapsân,
ca şi cum pe sub cămaşă şarpele-ncălzeşti la sân.
Chiar când vei sădi-n grădina raiului vreun puiet,
care din pămînt îşi soarbe mustul lui de-amar oţet
poţi să-i torni, în loc de apă, miere dulce şi nectar
din pârâul Chold puiandrul leagă rod cu must amar.
Când, uşure,-atingi, în treacăt, chihlimbarul lucitor,
duci o undă de mireasmă pe veşmântu-aromitor;
dar pe-un cărbunar, în treacăt, chiar şi dacă-abia-l atingi,
haină se-nnegreşte de mangal şi de funingi.
Nu te mire că-nrăitul din născare-ţi face rău;
nu-ncerca să-i jumuli nopţii fulgii beznelor din hău.
Pe născuţii-n mârşăvie, când te sprijini, te înşeli;
un harap nu se albeşte nici c-o mare de-l tot speli.

De la cel din rea săminţă binele de-aştepţi, gemând,
e ca şi când, singur, ochii, ţi-i îmbulgări cu pămînt .
Dacă el, stăpînul lumii, de mărire-ar fi fost demn,
ar fi preamărit ştiinţa prin al cărţii mele-ndemn;
şi-ascultând atâtea stihuri răsunându-i în urechi,
despre şahi, cum se purtară, şi străbuni, şi datini vechi —
mi-ar fi-ntâmpinat dorinţa, dulce surâzând, blajin,
şi pe truda mea de-o viaţă n-azvîrlea atât venin.
Iată de ce-am scris aceste stihuri grele la auz:
şahul meu să ia aminte, şi să afle-acum, mofluz,
ce puternic e cuvântul cu tăişuri şi-ascuţimi,
şi s-asculte de moşneagul ce-i dă sfaturi din vechimi,
şi să nu mai urgisească vrun rapsod cu-obrajii traşi,
şi cinstindu-se pe sine,-i va cinsti pe-inaintaşi;
căci, rănită când e lira, îşi revarsă în şuvoi
vii batjocuri ce-or rămîne până-n Ziua de Apoi !...
...Gem şi lacrimi vărs la tronul lui Allah Cel-prea-Mărit,
pulberi presărând pe capu-mi, strig din pulberi, umilit :
„Doamne, pârjoleşte-i duhu-n focul vecinicei văpăi,
şi învăluie-n lumină robul tău pe drepte căi ! ..."


Note expicative

Mahmud Sabukteghin (998— 1030) şah care largeşte hotarele lranului cucerind parti din Asia Mijlocie şi jefuind lndia. S-a ridicat din garda de mercenari a dinastiei Somonizi/or, întemeind-o pe cea a Gaznavizilor. Sub domnia şi la curtea lui şi-a scris FirdoUsi uriaşa-i elitip!e ŞAH-NAM. (Notele aparțin
traducătorului.)

= Ortodocsii musulmani, sunniţii, îi prigoneau pe schismaticii şiiti. FirdoUsi era șiit. Mahomed, întemeietorul islamismului (570-630) si autorul Coranului (cartea sfânta a mahome-danismului). ' Ali este unul dintre cei patru succesori (califi) ai lui Mahomed, văr si ginere al profetului. şittii recunosc doar pe Ali drept urmaş al Profetului, ceilalti trei califi fiind uzurpatori. Detine puterea între 656 $i 661.

Împodobit cu pene de păun. Ghul, animal fabulos din mitologia persană. Div (sau denumit altfel Ahriman), diavolul mitologiei persanilor. Pahlivan, la origine: „căpetenie-de-hotar"; in epopeea firdoUsiană apelativ pentru „Israv", „erou".

Darai-Darab, Darius III (Codoman) (336-331 î.e.n.) sub domnia lui ia sfârşit imperiul persan cucerit de Alexandru cel Mare. Escandar, Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei (356-323 î.e.n.), iubit de persani si inclus printre sahii autohtoni. o Ardeşir Babekan, Artaxerxes I (Mină Lungă) (465-424 i.e.n.) fiul lui Xerxes. " $apur, Sapor I (241-272 e.n.). o Nuşiravan, Nuşirvan, Chosroes (531-579 e.n.). e Bahram-Gur, Varanes V (421-440 e.n.), pasionat vânător de coluni („gur inseamnă onagru, colun, rnăgar sălbatic). • (Hormisdas III, Peroses, Cavades şi Chosroes II), şahi din dinastia Sassanizilor. " lsa, numele persanizat al lui lsus; Coranul • preluat profetii din Biblie, după care l-a inserat pe Mahomed.

Aluzie la propriu-i pseudonim, Firdousi (Paradisul), după numele grădinii lui Suri-ben-Moas unde tatăl rapsodului era grădinar. Grădina se numea Firdousi, adică Paradisul.


• Parsi, limba vechilor perai din vremea lui Cyrus și Darius. După parsi a urmat avesta şi pahlavi. • Textual Ageam (in arabă inseamnă mut) poreclă dată poporului iranian, care nu știa limba arabilor cotropitori și islamizatori. (De la ageam, prin filieră turcti, avem ageamiu.) Este vorba de un semn făcut cu pumnul inchis pentru a arăta zgircenia cuiva. Cifrele „9 Peste 9- se formează la extremitătile pumnului din incretiturile degetului gros şi degetului mic. Cifrele „3 pe 4— indică cele 3 falange din rândul al doilea (falanga aratătorului fiind acoperită de degetul gros) ai 4 falange, vizibile toate, din rindul al treilea de falange ale pumnului.

-Chold, pârâu de miere din paradisul islamic.

traducerea George Dan

vezi mai multe poezii de: Firdousi