Și au fost în vremea-aceea un bărbat într-un pustiu
vânturat de călăreţii cei cu suliţi înarmaţi:
mare şah, tare-n virtute, temător de Cel-de-Sus,
carele-i Stăpânul lumii. Şahul se numea Mardas.
Drept era, nespus de darnic. Mii de mulgătoare-avea;
câte-o mie de cămile, şi de capre, şi de oi,
şi pe toate-acest cucernic, la păstori, le-ncredinţa.
Mai avea şi vaci de lapte, herghelii de cai arabi
mai frumoşi ca nişte îngeri; lapte-oricine îi cerea,
îi dădea peste măsură. ,Și cucernicul avea
doar un fiu pe care-n braţe-l alintase lângă piept:
Zohhak se numea feciorul lui cel tare îndârjit,
zvelt, viteaz şi fără păsuri. Denumit şi Peiverasp
(nume-n pahlavi ce-nseamnă Zece-mii-de-bidivii)
zece mii, cu frâu de aur, telegari arabi având,
care sînt vestiţi în lume. Zi Şi noapte sta în şea,
vrând putere să-şi adune, dar nu spre a face rău.
Într-o bună zi-n seraiu-i se înfăţişă Eblis ,
preschimbat la-nfăţişare într-un om plăcut şi bun;
de pe drumul către bine cugetul i l-a întors,
tînărul plecînd urechea la şoptirile-i drăceşti.
Dulce îi păru şi graiul lui Eblis; nu bănuia
câte renghiuri o să-i joace: el îi dărui pe loc
gând şi inimă senină, presărându-şi colb pe cap.
Când văzu că-şi dăruise sufletul în vânt, Eblis
chicoti de bucurie. Vorbe dulci, cuviincios,
îi şopti acestui tânăr, cap de-nţelepciune sec.
„Multe ştiu — Eblis îi spuse — şi pe lume nici un om
n-ar putea să mi te-nveţe, câte eu te-oi invăţa !"
Tînărul îi şi răspunse: „Haide, zi-mi, nu-ntirzia,
omule ce-mi dai poveţe !" Eblis îi ceru întâi
jurământ, făgăduindu-i vorbe-adevărate-apoi.
Tânărul, sărac cu duhul, l-ascultă şi îi dădu
jurămîntul, cum ceruse: „Jur că taina ţi-oi păstra
şi ţi-oi fi supus şi pururi din cuvintu-ţi n-oi ieşi !"
„Pentru ce — Eblis îi zise — ar mai fi un alt stăpân
decât tine prin seraiuri, o, tu, preamărite prinț?
Preț mai are un părinte, când avem ca tine-un fiu... ?
Hai acum şi-ascultă-mi sfatul. Viața ăstui şah bătrîn
s-o lungi şi-n vremea asta-n umbra lui vei adăsta.
Pune mîna, smulge-i tronul cel puternic; numai tu
binemeriți să-i iei locul; şi povața mea urmând,
va s-ajungi stăpînul lumii ! " Când Zohhak îi auzi
spusele, căzu-n visare, inima-i se-nduioşă
de-al părintelui său sânge Zise astfel lui Eblis:
„Asta nu e cu putință; cere-mi orice altceva,
nu, aceasta nu se poate !" Eblis îi dădu răspuns:
„Dacă nu-mi asculți porunca, şi făgăduiala-ți calci
şi credința juruită, jurămîntul tău mi-i ştreang
atârnînd pe după gâtu-ți; josnic om vei fi, pe când
taică-tău la loc de cinste". Astfel dracul prinse-n mreji
capu-arabului acesta şi târându-l îl sili
să-i dea oarbă ascultare. Zohhak grabnic întrebă
ce drum trebuie s-apuce, şi din nou făgădui
cu nimic să nu se-abată din povata ce-i va da.
Zise Eblis: „Iată, drumul ți-l voi netezi să-ți urci
fruntea dincolo de Soare; tu, numai să taci: atât.
N-am nevoie de-ajutorul nimănui; cu mîna mea
săvârşi-voi totul bine; ție-atâta doar iți cer:
vezi, ai grijă ca din teacă spada vorbei să n-o tragi !
" Sahu-avea-n serai grădină care duhu-i desfăta;
după cum se-obişnuise, se trezea cu noaptea-n cap,
şi se pregătea de rugă, în grădină, mai pe-ascuns,
capul, trupul să şi-l spele, fără ca vrun slujitor
c-o făclie să-i lumine. Dracul josnic şi stricat
chiar în drum săpă o groapă mare, puse mărăcini
peste a capcanei gură, puse bulgări de pământ.
Noaptea când veni, araba căpetenie,-acest prinț
preamărit, semet, puternic, spre grădină se-ndreptă;
când se-apropie de buza gropii, steaua i-a pălit:
vai ! se prăbuşi-n prăpaste, sfărâmându-se de tot !
Astfel se sfârşi preabunul, credinciosul om. Nicicând
nu-lmustra pe fiu, nici bine şi nici rău când făptuia.
L-a crescut la sân cu-alinturi şi cu grijă, zi de zi;
mulțumit era de-odraslă şi comori i-a dăruit;
şi-ăstfel fiul, păcătosul şi nemernicul de fiu,
n-a răspuns la părinteasca mângâiere, cum dator
ar fi trebuit să-i fie, de ruşine cel puțin.
S-au făcut părtaş la moartea celui ce l-a zămislit !
Auzit-am pe-nțeleptul om zicând că un fecior
rău, mai crâncen decît leul, sângele tătâne-său
nu-ndrăzneşie să verse. Dacă-n taina-aceasta e
vrun cuvânt să o destaine, cel iscoditor atunci
va-ntreba-o doar pe mama despre tainicul cuvânt .
Astfel fiul, ucigaşul şi bicisnicul Zohhak,
ridicatu-s-au pe tronul tatălui, punând pe cap
a Arabiei coroană, şi norodu-şi cârmui
când spre rău şi când spre bine. Diavolul, când îşi văzu
mârşăvia împlinită, prinse alta a-i urzi
lui Zohhak zicându-i :„Iată, inima cum ți-ai întors
către mine, tot ce-n lume ți-ai dorit, ți s-a-mplinit;
dacă vrei din nou de mine să te legi cu jurămînt,
dacă vrei s-asculți porunca-mi şi supus să mă urmezi,
lumea-ntreagă la picioare fi-va-mpărăția ta;
fiară, pasăre şi peşte — toate ale tale-or fi !
" Cum grăi în chipu-acesta, ceva nou şi născoci,
o urzeală mai drăcească, vicleşug mai uimitor.
Notă explicativă
Eblis, nume arab dat lui Ahriman, ceea ce dovedeate că Firdosi s-a folosit de o legendă persană trecută mai întâi prin filieră musulmană.
Cronica Șahilor
traducerea George Dan
vezi mai multe poezii de: Firdousi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.