9.8 Kei Kavus . Kavus se mânie pe Rostam - Firdousi
Adăugat de: ALapis

Când de curtea-mpărătească Rostam se apropie,
cei mari, precum Tus şi Gudarz, care-i fiul lui Keşvad,
să-l întâmpine ieşiră înainte-i drum de-o zi;
de pe cai descălecară şi-alergară către el,
şi Rostam la fel îşi puse tălpile pe lut mergând.
Cei mari îl tot îmbiară cu-ntrebări prieteneşti,
şi de-acolo spre seraiul şahului au drumeţit.
Când ajunseră la Kavus, i-au adus închinăciuni;
dar el, mânios pre dânşii, nu răspunse nicidecum.
Aspră-i era-nfăţişarea, fruntea cruntă ca un nor;
dârz ca leul din pădure scoase răcnetu-i turbat
spre Guiv întâi, uitându-şi de-a mai fi cuviincios:
„Cine-i ăst Rostam de-şi lasă nemplinite-ndatoriri,
şi poruncile-mi le calcă? De-aş avea o spadă-acum
capul ca pe-o portocală i l-aş reteza pe loc !
Prindeţi-l, pe sus luaţi-l, spânzuraţi-mi-l de viu
colo unde-atârnă ştreangul ! Dinaintea mea nicicând
nu-i mai pomeniţi de nume !" Inima-i sări din piept
lui Guiv de-aceste vorbe, şi-i răspunse: „Spre Rostam
mâna ţi-o ridici, potrivnic?" Spre Guiv şi spre Rostam
şahul fulgeră-ntr-atâta că-adunarea-ncremeni;
porunci lui Tus să-i prindă şi să-i spânzure de vii
colo-n ştreanguri, şi-apoi Kavus însuşi de pe tron sări
de mânie-arzând ca focul trestiile pârjolind.

Notă informativă :
- Şahul Kavus îl chemase printr-o scrisoare pe Rostam
să vină din Zabulistan pentru a lupta cu Sohrab,
dar Rostam întârziase patru zile.
- Expresie curentă în eposul iranian , uneori
„spânzuratul fiind atârnat în ştreang de picioare,
apoi ucis cu săgeţile.

Tus se-apropie şi-l prinse de o mână pe Rostam —
bravii toţi încremeniră — vru din faţa lui Kavus
pe Rostam să-scoată-afară, teamă-având că-n ura sa,
rău ceva să nu înceapă. Dar Rostam se-aprinse şi
către şah răcni : „Nu-ţi umple pieptul cu-al mâniei foc ;
una e mai rea ca alta orice făptuire-a ta,
eşti nevrednic de coroană ! Spânzură-l de viu în ştreang
pe-acest tiurc, şi mai păstrează şi mânie şi ocări
pentru duşman. Rum şi Segsar, Mazanderan şi Kitai,
Hamaveran şi Egipet — toate-s roabele lui Rakş
aşternute sub copite; inimile lor au fost
sfărâmate doar de spada şi de arcul meu de-oţel;
şi tu însuţi dacă-n viaţă eşti, doar mie-mi datorezi;
cum laşi inima-n mânie să se-ncingă într-atât ?"
Zise şi cu braţu-i straşnic peste braţ pe Tus lovi,
de-ai fi zis că elefantul năvăli asupra lui !
Tus căzu cu fruntea-n lespezi, şi-n mânia sa Rostam,
peste el păşi, să iasă. Zise-ncălecând pe Rakş :
„Sunt cel ce mă bat cu leii şi coroane-mpart la şahi !
Ce-ar ajunge, oare, Kavus, când eu spumeg mânios ?
Cine-i oare Tus să-şi nalţe braţul împotriva mea ?
Cel-de-Sus mi-a dat puterea şi-aceşti lauri verzi ce-i port,
şi nu şahul şi nici oastea-i ! Lumea este sclava mea,
şi-nfloratul Rakş mi-i tronul ; spada mi-i pecetea grea,
chivăra mi-i diademul; suliţă şi buzdugan
mi-s prieteni, şi-aste braţe, inima ce-mi bate-n piept
îmi ţin loc de şah ! Cu spada noaptea o străluminez ;
fac să zboare ţeste-n câmpul de bătaie. Sunt născut
slobod şi nu rob; sunt robul Domnului ce mi-i stăpân !
Bravii-au vrut să-mi dea coroană, tron să-mi dea şi diadem;
dar n-am vrut prea-înaltul scaun, n-am avut în ochi decât
datina şi-ndatorirea mea şi drumul cel dirept !
De primeam coroana, tronul, n-ai mai fi avut acum
nici puterea-aceasta mare, nici acest măreţ noroc !
Oare, meritam sfruntarea vorbelor ce mi le-ai spus ?
Oare,-aceste „binefaceri" mie mi le datorezi ?

Notă informativă :
- tiurc - Aluzie la Sohrab a cărui vitejie îl îngrijora pe Kavus.

Eu înscăunai în tronul şahilor pe Kei-Kobad !
Ce ştiam pe-atunci de Kavus, de-al mâniei sale vânt?
De nu-l aduceam în ţară pe Kobad, care trăia
în durere şi departe de mulţimi pe munţii-Alborz,
n-ai fi-ncins tu cingătoarea şi al răzbunării-oţel,
n-aveai tronul şi-avuţia ce te fac atât de dârz
de-a rosti cuvinte aspre lui Destan fiul lui Sam !"
Zise-apăi spre toţi persanii : „Va veni cel tiurc viteaz
şi nu va lăsa în viaţă nici puternici şi nici slabi !
Fiecare o să-şi cate mijloc viaţa de-a-şi scăpa,
după cât l-ajută capul. De-azi nainte în Iran
n-o să mă vedeţi; pământul e al vostru,-al tuturor,
iar aripile de vultur ale mele sunt de-acum !"
Zise calului dând pinten şi îi părăsi pe loc;
de mânie sta să-i crape parcă pielea de pe trup.
Inimile tuturora se umplură de amar,
căci Rostam era păstorul şi ei turma lui erau.
Lui Gudarz i-au zis : „Aceasta este numai treaba ta :
rupte legături doar mâna ta le va lega din nou.
Căci măria-sa, cu toate ca s-audă nici nu vrea
un cuvânt din partea noastră, negreşit, va asculta
sfaturile tale. Du-te la cel şah nesăbuit,
şi grăieşte-i pe-ndelete despre-aceste întâmplări,
glăsuieşte-i cu dulceaţă şi răbdare; poate că
vei întoarce iar Norocul ce s-a-ndepărtat de noi."
Nenfricaţi atunci mai-marii, precum Guiv şi Gudarz,
Bahram cel viteaz şi Rehham, şi Gurguin, alt şoiman
se-aşezară laolaltă cuvântându-şi între ei
„Şahul nu mai ţine-n seamă datinile din străbuni
şi-i lipsit de cuviinţă. Rostam e al lumii-ntregi
vajnic pahlivan. Lui, Kavus viaţa-i e dator; nicicând
în nenorociri n-avut-am precum el apărător.
În Mazanderan când divii şi pe şah şi pe cei mari
îi încovoiară-n lanţuri, câte griji, primejduiri,
n-a fost nevoit să-ndure Rostam? El doar ciopârţi
trupul divului cel groaznic, el pe Kavus, bucuros,
l-aşeză în tron făcându-i plecăciuni ca unui şah.

Notă informativă :
...cuvinte aspre lui Destan fiul lui Sam -
Cu alte cuvinte şahul jignindu-l pe Rostam
îi jigneşte întreaga spiţă:
pe taică-său, Destan, şi pe bunică-său, Sam.

Şi când a lui Kavus glesnă-ngreunat-au fost din nou
de cătuşe şi de lanţuri, colo in Hamaveran —
Rostam se luptă cu-atâţia şahi spre a-l ajutora,
n-a dat dosul dinaintea-acelui şah ce stăpânea
cu urgii Hamaveranul. El l-aduse şi în tron,
l-aşeză din nou pe Kavus, bucurându-se-n adânc.
Ştreangul de spânzurătoare dacă e răsplata sa,
nouă ce ne mai rămâne decât să ne risipim;
totuşi vremea-i să ne batem, soarta nu ne dă răgaz."
Marele Gudarz ce-i fiul lui Keşvad plecă la şah
şi-i grăi: „Au ce făcut-a Rostam, de-astăzi nimiceşti
ale Persiei noroace? Ai uitat Hamaveran,
şi ce-ai pătimit cu divii cei de la Mazanderan,
şi-acum dai porunci să fie spânzurat de viu Rostam?
Şi-acum, când s-a dus şi-n locu-i vine falnicul viteaz,
pahlivanul precum lupul, ce potrivnic îi trimiţi
colo-n câmpul de bătaie să-i azvârle drept în cap
nourul de pulberi negre? Guzdaham a auzit
vorbe despre mulţi războinici (şi-a văzut şi mari şi mici)
d-aia zice: « Să n-ajungă niciodată acea zi,
când un cavaler in gându-i îndrăzni-va să dea piept
cu acesta ! Nebun este cine-n luptă l-o-nfrunta,
căci în vitejie-asemeni este bravului Rostam ! >>"
Ascultându-i cuvântarea lui Gudarz, cel şah simţi
c-are-n ea şi cuviinţă şi bun simţ; descumpănit,
au rămas de toate cele câte s-au fost petrecut,
de purtarea-i fără minte. îi răspunse; „Drept vorbeşti,
fiindcă ce-i mai bun ca sfatul unui vârstnic nins de ani.
Şahului se cade veşnic să fie prevăzător,
silnicia şi-oţărârea neducând la bun sfârşit.
Trebuie voi toţi în grabă s-alergaţi după Rostam,
să-i grăiţi plăcute vorbe, şi-astfel ca mânia mea
să şi-o uite, şi-arătaţi-i norocosul viitor.
Şi-aduceţi-l lângă mine, gândul meu întunecat
iar să-şi capete lumina !"
Gudarz părăsi pe şah
zor-nevoie să-l ajungă pe al lumii pahlivan;
şi-l urmară capii oastei toţi pe urma lui Rostam.
Când zăriră iar viteazul cel cu trup-de-elefant,
toţi mai-marii împrejuru-i se-adunară şi cu toţi
binecuvântară-l astfel: „Fie să trăieşti în veci
şi să fii ferice ! Lumea la poruncile-ţi să stea,
locu-ţi fie pururi tronul !

Notă informativă
pahlivanul precum lupul - iarăşi aluzie la Sohrab,
fiul lui Rostam.

Kavus mintea şi-a pierdut,
şi cuvântul lui nu-i dulce când e de mânie-aprins,
spune vrute-şi-nevrute dar îşi vine-n fire iar
şi e gata pentru pace, blând şi binevoitor.
Greu fu înjosit de Kavus, ei, persanii, însă ştiu
cu nimic că nu-i greşiră lui Rostam, de-a părăsi
ţara dragă lui, Iranul, ascunzându-şi de Iran
fruntea lui cea norocoasă. Şahului îi pare rău
de cuvintele rostite, mâna-și muşcă, ce să zic,
fiindcă-a fost atât de aspru." Rostam le dădu răspuns :
„N-am eu nicio trebuinţă de Kei-Kavus; şeaua mea
este tronul meu, iar coiful mi-i coroana, platoşa
mi-i caftan, şi-acum visează cugetu-mi la moarte doar.
Ce-i în faţa mea un Kavus? bietul, nici un pumn de colb.
Ce m-aş teme de mânia-i? Oare, meritat-am eu
vorbele-i neruşinate ce-mi zvârli, năbădăios?
Eu l-am slobozit din lanţuri, eu i-am dat coroană, tron;
eu, când m-am luptat cu divii colo în Mazanderan,
şi când piept am dat cu şahul din Hamaveran, l-am scos
din robie şi durere şi din ghiare de duşmani !
Inima mi-i grea, răbdarea pân' la capăt mi-a ajuns,
teamă n-am decât de Domnul carele-i deapururi sfânt."
La voroavele acestea frigul morţii străbătu
adunarea; dar răspunse Gudarz marelui viteaz,
cel cu trup cât elefantul: „Şahu-atuncea şi cei mari
care-şi poartă fruntea-n slavă bănui-vor altceva:
straşnicul Rostam se teme de-acest tiurc, şi vor şopti:
e mai bine, cum Guzdaham ne-a fost zis, să ne predăm
ţara; dacă-i este teamă lui Rostam de-a se lupta,
noi să ne gândim la fugă ! Curtea-i plină, precum văd,
doar de vrajba şi mânia şahului nesăbuit,
şi mereu s-aduce vorba doar de tiurcul cel viteaz.
Iar de către şah nu-ntoarce-ţi faţa-n aste-mprejurări,
şi nu-ţi terfeli un nume, care-i mare pre pământ,
prin plecarea ta pripită. Când din orice parte oşti
duşmane ne strâng de-aproape, nebuneşte nu cerni
tronu-acesta şi coroana ! Nici un om ce-i credincios
legii noastre preacurate nu va încuviinţa
să ne facă de ocară al Turanului norod !"

Lui Rostam astfel grăindu-i, el, uimit, îl ascultă;
la sfârşit Rostam îi zise: „Dacă mie mi-a intrat
teama-n inimă, nici viaţa-mi n-o mai rămânea în trup,
însă prea mi-azvârle şahul vorbe pline de dispreţ".
Şi Rostam simţi că-n starea-n care se afla altcum
n-avea decât să se-ntoarne şi să meargă lângă tron.
De aceste simţăminte-nsufleţit, se ridică,
spre serai să bată drumul îndărăt, cu paşi semeţi.
De îndată ce el, şahul, de departe îl zări,
de pe tron sări-n picioare, şi iertare îi ceru
pentru cele întâmplate, agrăindu-i într-astfel :
Insuşirea mea şi felul îmi sunt aspre, dar nu poţi
să creşti altfel decât Domnul ţi-a menit să fii aici.
Inima mi se-ngustează cât un Crai-Nou de pe cer
din pricina ăstui duşman nou de care mă-nspăimânt !
Te-am chemat să afli-un mijloc de scăpare, iară tu
ţi-ai întârziat venirea şi-atunci aspru te-am certat.
Dar, o, bravule cu trupul cât un falnic elefant,
te-njosii, însă căinţa gura mi-o umplu cu colb !"
Rostam îi răspunse : „Suntem sub ocârmuirea ta,
robii tăi, şi-a ta e lumea. Însumi printre robii tăi
mă aţin în faţa porţii tale, vrednic cât voi fi
printre ei să mă prenumăr, şi-am venit să-mi dai porunci.
Fie veşnic fericirea şi puterea — soţii tăi !"
Şahu-i zise: „Pahlivane, fii deapururi fericit !
Vino să petrecem astăzi la serbare, în serai;
mâine ne-om găti cu arme, să purcedem la război."

Notă informativă:
ăstui dușman - Aluzie la Sohrab.

Cronica Șahilor

traducerea George Dan



vezi mai multe poezii de: Firdousi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.