Se-ntâmplă pe-atunci să fie-un om cu numele Mazdak,
având darul agrăirii, cărturar de râvnă plin
şi la minte foarte ager, om de vază şi-nvăţat
şi Kobad plecă urechea la vorbirea lui. Curând
Notă explicativă :
Mazdak, căpetenia unei răscoale care propovăduia,
în anul 500 e.n., comunitatea averilor si egalitatea supușilor.
şahul şi-l aduse sfetnic, vistiernic ce veghea
toată-averea-i din haznale. Dar o secetă stârni
mare foamete în lume printre mari şi printre mici;
norii se topiră-n aer, nimenea nu mai zări
în Iran zăpadă, ploaie. Cei sus-puşi, făr' de răgaz,
prinseră să ceară pâine, apă-n poarta lui Kobad,
şi Mazdak le şi răspunse că degrab' al lumii şah
le va arăta o cale a nădejdei. Și-alergă
la Kobad şi-i spuse-acestea : „O, tu şah plin de virtuţi,
vreau să-ţi pun o întrebare, cred că îmi vei da răspuns."
Kobad zise : „Agrăieşte ! Luminează-mă prin grai !"
Mazdak spuse : „Un om, cică, de un șarpe-a fost muşcat
şi viaţa lui pe ducă-i; altul are-al morţii leac
şi-omului muşcat de şarpe nu-i dă pic de tariak.
Spune-mi de ce-i vrednic omul cel ce are tariak
și n-atârnă-n greutate nice douăzeci derharni?"
Șahul îi dădu răspunsul: „Omul cel cu tariak
e un ucigaş şi trebuie chiar în poarta mea aici
să-l ucid spre răzbunarea celui care-a fost muşcat,
de cum neamu-i o să-l prindă !"
Astea auzind Mazdak,
se şi duse dinaintea celor ce-ajutor cerşeau
şi le zise-astfel: „Vorbindu-i şahului, de-a-fir-a-păr,
i-am pus întrebări. Voi până mâine-n zori să aşteptaţi
şi-atunci calea direptăţii am să v-o arăt la toţi.
Ei plecară dar cu zorii se întoarseră-ndărăpt,
pieptul plin de zbuciumare, gura vorbe spumegând.
Mazdak încă de departe îi văzu pe-aceşti viteji,
lăsă poarta şi-n seraiul celui şah peste lran
alergă spună-acestea : „O, tu, şah izbânditor,
dulce grăitor, puternic, falnic şi prevăzător !
Ţi-am spus ieri o întâmplare, şi răspunsu-ţi mi-a deschis
porţile inţelepciunii care zăvorîte-au fost.
Dacă-mi dai îngăduinţă, agrăi-voi azi din nou,
o, tu, ce-mi eşti călăuză !" Îi dădu răspuns Kobad:
„Cuvintează-mi şi nu-nchide gura ta; orice cuvânt
va fi numai spre folosu-mi." Zise : „O, mărite şah,
să-ţi închipui că în lanţuri cineva e strâns legat
Notă informativă :
Tariak, alifie cu opiu, antidot al veninului de șarpe.
şi că viaţa în mâhnire pentr-o pâine îşi va da,
dar că nimeni nu-i dă hrană pînă moare hămesit ;
care îi va fi pedeapsa celui care, pâine-având,
duşmănos, celui ostatic, nu gândeşte-un dram să-i dea?
Şi să-mi spună şahul dacă e-nţelept şi virtuos?"
„E un mârşav zise şahul şi socoată va să dea
pentru moartea săvârşită fără-a da un ajutor !"
Mazdak, la aceste spuse, buze, de pământ, lipi,
părăsind pe şah se duse subt portaluri la serai
şi strigă mulţimii : „Mergeţi orişiunde-i grâu ascuns,
luaţi fiecare-o parte, şi vrun preţ de v-o cerea,
nimiciţi-i totul !" Însuşi lăsă jafului ce-avu
în cetate ; fiecare luând partea lui de grâu,
toţi flămânzii năvăliră şi-mpărţiră grâul tot,
şi de-ndată nu rămase prin hambare nici un bob
nici acelor din cetate, nici măritului lor şah.
Paznicii, văzând aceasta, alergară val-vârtej
la cel ce veghează lumea, şi îi ziseră jălind
că se jăcui grânarul şahului şi-aceasta-i doar
dintr-a lui Mazdak greşeală. Kobad îl chemă degrab'
dinaintea lui pe omul ce-are harul de-a grăi,
şi-i vorbi mult despre jaful din grânarele domneşti.
Mazdak îi răspunse : „Fie să fii pururi fericit !
Vorbele-ţi să fie hrană înţelegerii ! Tot-tot
ce am auzit din gura şahului, încet-încet,
îngânat-am celei gloate de iranieni flămânzi
şahului i-am spus povestea despre şarpe şi venin,
despre omul din cetatea asta ce-are leacul bun;
şahul mi-a răspuns asupra celui ce-are tariak
şi a celui care-l cere, că de moare omu-acel
care-i mursecat de şarpe veninos fără-a primi
de la cellalt o câtime din întregu-i tariak --
dacă unul o să-i verse sângele acestui ins
ce-are leacul, nimănuia socoteală nu-i va da.
Pâinea-i „tariakul foamei" pentru cel care-i flămând,
dar nu cere nimeni leacul când sătul e, ghiftuit.
Dacă drept eşti, o, stăpâne, grîul nu-l vei mai cruţa
prin grânare-ascuns. De foame, mulţi muriră pe pământ,
şi grânarele sătule-au fost pricina morţii lor."
Spusa lui Mazdak mihnindu-l pe Kobad simţi arzând
creieru-i de-aceste vorbe cu-nţeles atât de drept;
zeci de întrebări îi puse, şi răspunsuri ascultă;
cap şi inimă umplute-i fură de cuvinte mari
pline de ce-au zis profeţii, cei mubezi şi capii drepţi ;
ale lui Mazdak cuvinte îl stricară-nrâurind
mintea-i fără de măsură. Și mulţimi lângă Mazdak
se-adunară părăsindu-şi calea bună din vechimi
pentru calea rea. Le zise : „Cel ce are goale mâini
e asemeni cu acela care-i putred de bogat,
şi nu trebuie ca unul s-aibă mult şi de prisos;
cei bogaţi să fie natra iar urzeala cei săraci.
Trebuie să fie lumea deopotrivă pentru toţi,
iar prisosul bogăţiei e nengăduit şi rău;
case şi femei şi bunuri trebuie să le-mpărţim,
şi cel mai sărac să fie deopotrivă c-un bogat.
Mă voi strădui acestea toate bine să le-mpac
cu neprihănita lege, şi atuncea-ntr-adevăr
vom vedea ce este mare şi ce este de nimic,
şi va blestema şi Domnul calea celor ce-or avea
altă cale decât asta Deopotrivă îi primi
ca pe fraţi pe toţi săracii, fie tineri sau bătrâni.
Şi luă de pe la unul şi dădu şi celuilalt,
şi rămaseră cei ageri la-nţelegere — uimiţi;
şahul ascultând vorbirea lui Mazdak, îşi însuşi
legea sa crezând că astfel lumea o va ferici ;
bucuros fu să-l îmbie să se-aşeze-n dreapta lui,
şi-ncă nu aflase oastea-i cine e mubed-ul nou.
Toţi sărmanii, toţi aceia ce-şi câştigă pâinea lor
doar prin trudă şi sudoare, se-adunară-n jurul lui,
şi-nflori învăţătura-i pretutindeni pe pământ,
şi-mpotrivă, s-o doboare, nimeni nu se-ncumetă;
cei bogaţi se lepădară de norocul lor lumesc
şi la cei săraci dădură toate bunurile lor.
Cronica Șahilor
traducerea George Dan
vezi mai multe poezii de: Firdousi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.