XVII. 2. Kesra Nurșivan. Nușirvan dădu un praznic în cinstea mubezilor. Sfaturile lui Bozordjmer - Firdousi
Adăugat de: ALapis

Iată că veni şi ziua-n care şahul porunci
mesele să se întindă şi-i pofti pe cei mubezi
ştiutori şi-având dorinţa încă de-a mai învăţa,
şi-având darul agrăirii, ageri, veghetori fiind.
Cei mubezi treziţi în cuget, oameni care-au cercetat
căile atotştiinţei, se înfăţişară toţi,
şi când se sfârşi ospăţul ei cerură-n cupe vin
bând să-şi mai înveselească duhul lor înseninat.
Plin de prevedere şahul zise celor înţelepţi:
„Dezveliţi-mi voi comoara tainicei înţelepciuni;
fiecare să-mi arate tot ce-n parte a-nvăţat,
şi plăcere îmi va face." Dintre cărturari, acei
grăitori, plini de-ndrăzneală se porniră-a glăsui
dinaintea celui care îi rugase pe-nvățaţi.
Bozordjmer, când pe-ndelete cuvântările-ascultă
şi văzu că şahu-aminte ia la-măţătura lor,
binecuvîntări i-aduse, se sculă grăind astfel:
„O, stăpân a tot ce este şi dirept şi-adevărat,
fie ca întreg pământul să ţi se aştearnă rob
lângă tronul tău de fildeş, fie ca întregul cer
să lumine prin lumina dată de coroana ta !
Pentru că le dai poruncă mare robilor supuşi
să-şi dezlege limba-n gură, voi vorbi, cu toate că,
încă-s neluat în seamă şi în cele ce le ştiu
sunt pe cea din urmă treaptă. N-o să fie chiar certat
cărturarul ce-şi dezleagă limba-n faţa lui Kesra."
Şahul îl privi zicându-i: „De ce, oare,-ar rămânea
tăinuită-nvăţătura?" Tânăru-şi desfăşură
marea artă a grăirii, şi cuvântul său făcu
lumea şi mai luminoasă. Harul său de a grăi,
sfaturile-i înţelepte-nlănţuiră pe muhezi.
Începându-şi cuvântarea se-ntrecu-n a-l preamări
pe Stăpânu-atotputernic. Zise-apoi: „Strălucitor
este duhu-acelui care spune tîlcul lui adînc
în puţine vorbe; însă cel cu duh nechibzuit
vorbe multe ne înşiră, şi când lungi precuvântări
despuiate sunt de tâlcuri, oamenii-l dispreţuiesc.
Împlineşte-ţi datoria, de ambiţii tu să fugi,
căci şederea pe-astă tină-i trecătoare şi noi toţi
trecem unii după alţii; de-am fi fost nemuritori,
mulţi s-ar fi făcut stăpânii lumii pe acest Pământ.
Nu-i nimic mai bun în viaţă decât omenirea şi
întru-aceasta nici ştiinţa nu ţi se va-mpotrivi.
Începutul de dreptate-i să-l cunoşti pe Cel-de-Sus,
de-l cunoşti atuncea fi-va rău în el de nu te-ncrezi.

Tot ce este-n om lumină vine de la bunul simt,
şi ar trebui să plângem bezna-atâtor stricăciuni.
Inima oricui e sclavă-a uneia dintre dorinți
şi de-aici se trage firea fiecărui muritor.
Toți în lume-au osebite firi, dar trebuie ca tu
să te-ohişnuieşti cu toate. Cel ce-n treapta lui e sus,
chinuie-se să se nalțe şi mai sus; dar cel mintos,
înteleptul şi acela ce-n lăuntru-i mulțumit —
țin ei de această lume pământeană doar prin trup,
iar de-ailalta doar prin cuget. Nu te frământa de loc
după ceea ce n-atins-ai; asta-i boală pentru duh,
pentru trup e suferință. Vlaga naşte cinstea-n om,
iar pierzania, minciuna, doar din slăbiciune-i vin.
Despuiat de-ți este duhul de ştiintă,-atuncea fă-ți
o podoabă din tăcere; dacă te încrezi prea mult
în știința-ți,ea-i va smulge minții tale orice drept
de a-ți fi cârmuitoare. E bogat acela ce
nu e lacom, şi-i ferice omul care-i cumpătat.
Bunătatea-i sora minții; mintea e un diadem
pe a sufletului frunte. E mai bine-un înțelept
să ți-l ai duşman de moarte decât un prieten prost.
E bogat acel ce este mulțumit şi ține-n frâu
lăcomia şi-anevoia. Dacă-atât eşti de umil
încât vrei şi de la alții să înveți, atuncea tu
asculta-vei de cuvântul celor care multe ştiu.
Omul care îşi rosteşte fără şir părerea sa,
nu va izbuti în faptă. Cel ce a uitat ceva
ce ştia, taie dreptul limbii sale de-a grăi.
De-ai în mână bogăție, aur şi argint şi cai
cu podoabe aurite, cheltuieşte cumpănit,
nici nu-ți risipi averea dar nu fi nici prea zgârcit.
Când un om cu judecată ține-se cât mai ferit
de vrăjmaşul său, şi-l face preaumila slugă-a sa.
Cine-şi face datoria cu al vieții sale preț,
află că din lupta vieții va ieşi învingător.
Nu rosti cuvânt zadarnic, căci acesta e un foc
care-ți va aduce fumul; să nu-ți pui în gând nicând
ceea ce-i cu neputință, căci nu poți să găureşti
fierul cu un strop de apă. Şahul care-i cărturar
fi-va și umil deapururi. Omul ce cunoaşte-adânc
lucrurile zămislite de al lumii Ziditor —

e deasupra sorții rele; preamări-va şi mai mult
pe Judecătorul lumii şi din pieptu-i va zvârli
ale divului ispite; se va înfrâna la tot
ceea ce nu trebuieşte şi nicicând n-o tulbura
ceea ce netulburat e. Numai către Cel-de-Sus
pân' la urmă ne întoarcem, căci el, zi de zi, ne dă
pâine şi ni-i bun părinte ce ne dăruie belşug."

Cronica Șahilor

traducerea George Dan



vezi mai multe poezii de: Firdousi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.