Peste creştetu-mi trecură vreo şaizeci şi cinci de ani,
mintea mea-n nelinişti multe și-n mâhniri adânci căzu,
cu cât căutam cu râvnă vechi istorii despre şahi,
cu-atât steaua mea pe crugu-i mersul şi-l încetini.
Oameni mari cu multă vază prin ştiinţă şi prin neam,
mulţi, vestiţi, semeţi, cu faimă datorată-acestei cărţi,
pe degeaba şi-o-nsuşiră, eu deoparte stând uitat,
şi privindu-i cum iau căpii, pentru ei fiind un scrib,
om plătit în a lor slujbă. Laude, atât primii,
şi în ploaia-atâtor vorbe, vlaga mi se vlăgui.
Strălucitele sipeturi rămaseră sub zăvor,
şi găsindu-le închise pururi, mă mâhnii adânc.
Totuşi, printre ai cetăţii oameni luminoşi, vestiţi,
Abu Dolaf, Deilemitul, drept, cu duh înalt, măreţ,
mi-arătă lărgimi de suflet. Abu Nasr Warrak, la fel,
pe cei de pe trepte nalte i-aplecă spre cartea mea;
şi-altul, Husein, preadarnic, al lui Kotaila fiu,
nu primi a' mele stihuri fără a mă răsplăti.
El imi dărui veşminte, hrană, aur şi argint,
el, mijloace la-ndemână-mi puse să îmi pot mişca
şi piciorul și aripa. Nu mă mai neliniștii
în Kharadj şi restul vieţii în belşug l-am petrecut.
Și când am ajuns şi anii şaptezeci şi unu-n cap,
dinaintea cărții mele ceru-ngenunche, umil.
Ani, treizeci şi cinci în lumea pieritoare de aici,
mă sleii de-atâta trudă, o răsplată să primesc;
dar strădania-mi fu stearpă şi-aceşti ani lipsiți de rod.
Isprăvii istorisirea despre şahul Yezdegherd
azi, în ziua Ard numită, luna lui Sefandarmed.
Când s-au scurs de la Hegiră de cinci ori optzeci de ani
îmi desăvârşii această carte vrednică de şahi.
Fie-nfloritor deapururi tronul şahului Mahmud,
capu-i tânăr să rămână, inima voioasă-n piept !
Fie cu înţelepciune şi ştiinţă şi măreţ !
Fie-a perşilor Făclie, Soarele arabilor !
Laudele mele-aduse lui, în lume-or rămânea;
laude primii, mulţime, laudele celor mari,
însă laudele mele—pe-ale tuturor le-ntrec !
Fie ca-împăratu-acesta înţelept să fie-n veci,
faptele-i să se-mplinească după-al inimii lui dor !
Spre aducere aminte, prin diată i-am lăsat
epopeea-aceasta care numără de şase ori
zece mii distihuri. Iată-mi dusă până la sfârşit
strălucita epopee, şi-ale slavei străluciri
lumina-vor lumea-ntreagă; nu, nu voi muri şi-n veci
numele meu fără moarte va trăi, c-am semănat
boaba vorbelor de bine. Orice om de pre pământ
ager, înţelept, cucernic, îmi va binecuvânta
amintirea, când în lumea părnintească n-oi mai fi.
Mii de laude împrăştii, mii de binecuvântări
peste Mohamed, Profetul, şi alesul lui Allah,
laude pe-atâtea încă mai aduc şi la vlăstari
dintru stârpea lui preasfântă, rob supus şi credincios.
SFÂRȘITUL «CRONICII ȘAHILOR»,
ADICĂ « SAH-NAME» A LUI FIRDOUSI,
DE BAŞTINĂ DIN CETATEA TUS
Notă informativă :
Sefandarmed - Adică la 25 februarie, anul 1010 e.n.
- de cinci ori optzeci de ani - Adică de la Inceputul Hegirii (era mahomedană), anul 622.
vlăstari - Aluzie la proorocul Ali. urmaşul lui Mahomed,
uzurpat de ceilalti califi.
25 Făurar, 1010.
vezi mai multe poezii de: Firdousi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Lauda si dumneavoastra pentru minunatele postari din acest mare poet al lumii .
sebastian
sâmbătă, 24 septembrie 2016
Laudă și bucurie să împartă sufletele celor ce-au citit acest mare poet al lumii perșilor ! Au trecut 1006 ani și vor mai trece încă mulți. Omagiu ție mare Firdousi. Îi mulțumesc și aceluia ce m-a îndrumat să-ți lecturez opera !
Considerație !
ALapis
vineri, 23 septembrie 2016