Cenuși de-un veac ne-ngroapă,
noi surîdem,
prea siguri de rotire-rotitori,
sfîrleze pe acoperișuri pieritoare
sau nu,
dar pline de apa poveștii.
La primul semn ciudat încremenim,
căzuți cu turnurile în turnirurile
de lumină palidă,
de după ardere.
Cîrduri de gîște ale Capitoliului
zboară în două picioare
spre noi
pentru că am pomenit despre "apă".
Plecați, suflete!
Nu ne e gândul niciodată la voi...
Avem povestea noastră rotitoare
prin cenuși de-un veac,
alături de fericire.
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.