Mai arde focul în cuptor
sufletul focului biruiește afară
și mama-n pragul vetrei
și mama încercând cu obrazul ei subțirel
de petală bătrână,
de floarea mărului înflorit încă o dată:
mama încercând cu fața,
cu sufletul,
puterea focului la coptul pâinii.
Cum mai miroase-a pâine călăvie,
a cozonaci, a primăvară-n vânt,
a toate bucuriile și-ntoarcerile
și neîntoarcerile...
"Te sărut, draga mamei,
și multă sănătate tuturor,
să ne vedem cu bine "...
Scrisori- le încheia
punând cenușă, spuză, azimă,
miros amar de nucă și vileag.
Vatra se întindea cât cerul,
dogorea de vânt și de stele;
fiindu-i teamă totdeauna
să treacă de cuptor,
- prea-i întuneric- ne spunea.
Și a căzut acolo-n gura vetrei
și s-au aprins deodată toate focurile
s-o treacă dincolo -
și au trecut-o dincolo.
vol. "Epitaf", editura Cartea Românească, 1981
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.