scribi,
zeii mei tutelari,
cum mă priviți cu ochi
pentru imaginea imaginii mele,
proiecția mea, într-un timp presupus;
cum stau în focarul privirilor voastre
ascultând veștile cerului,
puzderiei stranii,
rotitoare postum.
urbea înmîlită de ierburi,
mersul termitelor sub temelii,
învingător parfumul mării negre,
ajungându-ne pururi,
cu sarea, cu algele
și putreziciunea,
iluzii pentru toate cochiliile,
ecoul a toate lumile,
a toate minunile trecerii noastre.
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.