Luminile pescăriei băltesc la țărmul pustiu.
Construcții de nisip, epopeea nimicului.
Naufragii ori lansarea ideilor noi
- dar vechi! - în care izbești sticla șampaniei.
Tu stai acolo în rombul tău care-și fabrică mierea și fierea;
privești noaptea lunii sceptic, zicându-i repetare și melancolie.
Dar păsările care se întorc țin minte totul.
Ele își amintesc repetarea, ele slăvesc repetările și spun:
acolo vom poposi, ne vom odihni.
Câtă lentoare de lună - fie,
să înceapă, să izbim șampania inaugurală.
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.