- Oamenii sunt frumoși - îmi spuneam,
privind portretul celor doi zburători,
pe nume Șoimul și Vulturul.
Ei râdeau în fotografia aceea,
aveau ochi încrezători și râdeau,
dăruind lumii, în plus,
un sens care însemna MAI FRUMOS.
- Oamenii sunt puternici - îmi spuneam.
Priveam alte portrete-ale lor,
acelea în timpul zborului -
auzi lângă frunțile lor
aripile inumane ale singurătății
și spațiile îi îmbracă
în neobișnuita haină-a morții sau a nemuririi,
iar ei își ridică din tăceri ochii;
ochii care-ndrăznesc să gândească acolo,
să viseze, să râdă...
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.