Aici odihnește sufletul nostru
în sufletul lemnului...
Blândă înserare de putred septembrie
în ținutul Marmației.
În liniște curge,
se făinează privirea sfinților
din icoane, fără mânie
și calul albastru al Sfântului Gheorghe
se face risipă și zbor.
Culori fără trup. Nimburi
de smirnă îmbălsămându-mi
gândul sfiit, la Ieud.
Și cum, prin târziul din aer,
vine cosașa,
în urmă-i rămân
stoguri, stoguri
în lumina de sfeșnice,
scursă, a ceriului.
An de la facerea lumii
trece prin frescele Izei.
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.