O, cavalcada nourilor albi,
suind peste pădurile albastre,
peste-nstelările din inimile noastre!
Tăcerea - mantie voievodală, grea,pe umeri,
și timpul, însemnându-ne la fel, în frunte,
chirilica lui veche și nouă...
Intrăm în timp - tovarăși și pereche,
pe urmele legendelor, prefigurând legende;
cum galopăm solemni și-nfiorați,
de glasuri și ecouri chemați și repetați
prind caii noștri aripi,
prind anii noștri aripi
și-n trecere, aprinși,
continuăm legenda....
vol. "Intrare în anotimp", Editura pentru literatură, 1964
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.