Amurguri - ceasul care ruinează
cetăți și pași
și vise la țărm,
amurguri - nisip monumental!
Trece prin mijlocul cetății Vrăjitorul,
cântărețul din flaut -
o muzică fragilă iscând, poate o ardere,
- nu simți cum risipește?
Nu vuiet obsedant, nu prăbușiri -
abia de se aude roșul
armonic, cenușiul grav, ultramarinul
- ultrasunete
insinuând în noi:
gustul somniei, lenea moale,
uitarea-ncenușată blând.
Și valurile dorm la țărm
și păsările-și simt aripa
îngreuiată de mult calm;
se depărtează Vrăjitorul
cântând prin mijlocul cetății
și roșul cade în nisipuri
- ce pulbere, ce scrum subțire! -
amurg hipnotic - deslușim
cu vârful degetelor oarbe
- o muzică, poate o ardere.
vol. "Himera Nisipurilor", Editura Tineretului, 1969
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.