Buna mea,
dumneata erai oale și ulcele,
dar îmi trimiteai visul acela cu îngeri.
Mi se arăta
că băteau clopote în coasta amurgului
de amuțeau ciulinii câmpiei.
Îngenuncheată,
rosteai tic-tacul plângerii
sub limbile cele grele ale ceasornicului tău.
Nu era nimeni să-ți dea de pomană.
Doar îngeri, bunică, îngeri...
Noi cu-ale noastre,
cele lumești,
cele dulci pământești,
ca vița,
ca bomboana colivei,
ca păcatul cel mai dorit.
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.