Marină - Florența Albu
Adăugat de: Manuela Munteanu

Se retrăgeau în noi culorile.
Tăcută, seara ne-ngropa în noi.
Mergeam apropiați,
dar singur fiecare
și vântul umbra fiecăruia o scutura.

Departe - marea
și aproape - marea
și împrejuru-ne
și înăuntru - marea
și nu știam și nu puteam să facem
pașii pe apă, ai încrederii...

Se retrăgeau culorile și gândurile-n noi
ca apele, prin estuare lungi
și nu se auzeau decât
acele păsări cu țipete prelungi,
singure ele, presimțind singurătatea noastră,
țipau,
ne ocoleau
în volute joase.

Mergeam pe străzile cu noapte,
cu cer și mare,
cu tăcere,
atât de-aproape, atât de singur fiecare
și vântul - umbra fiecăruia o scutura.

Vol. "Intrare în anotimp", Editura pentru literatură, 1964



vezi mai multe poezii de: Florența Albu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.