Copilărie, de unde-mi aduci
cântece de caloieni
și fructa crudă-a porumbelor,
de unde vii desculță?
Te-au înțepat ciulinii
și-ți miroase părul a bozii
și ești tăcută, copilărie -
ai stat prea mult cu ochii în lună.
"Țupa-țup
într-un picior,
popândăul gălbior
saltă-n apa morților;
bea din grâne sămurastră
și se scaldă-n zarea-albastră.
Cine știe,
cine știe,
popândăul din durghie?"
Iar te-ai cățărat în salcâmi
iar ți-ai julit genunchii și umerii,
iar ai visat depărtări.
La noapte ai să plângi în somn
și mama n-o să știe ce visezi,
- ce fel de vise, de nu-ncap în tine
de nu-ncapi în ele?
Îți găsesc atâta cer pe frunte
câte recolte-ntr-o sămânță.
Sfios, om mare,
abia-ndrăznesc să-ți pipăi cerul
și visele,
copilărie.
Vol. "Intrare în anotimp", Editura pentru literatură, 1964
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.