Când s-au pornit păsările să cânte,
să triumfe,
scrisei oda în cenușiuri mirifice
adăugâdu-i, zbenghi purpuriu,
slava de aer în gușa scatiului
ca-ntr-un cimpoi!
Și era duminică. Veneau
familiile în veci numeroase, ferice,
pe drumul pădurii. Ah, plodul
de aur, soarele-n ceață,
să tot privești, să-ți tot închipui!
Fereastra aceeași –
fărâmituri, păsărele.
Ochiu-n fereastra de sus cuprindea
cenușiul, priveliștea…
Florența Albu – Poem în Utopia (Cartea Românească – 1983)
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.