Așa trec - tulburată, stângace și solemnă.
Mă aleg dintre luceferi,
dintre nori negri, dintre fulgere,
îmi scald fruntea
în roșul solar al apusului,
mă clatin cu plopii
pe tot cerul,
descriind traiectoria superbă a clipei.
Aerul e tare - sună a bronz,
când îl ating cu călcâiul rotund,
orașul strălucește,
e colorat, generos,
inspirat
și neorânduit ca o casă de noi născuți,
liniile au un contur pur, încăpățânat
și mândru
și zidarii știu un cântec
care plutește peste întregul oraș
ca o briză proaspătă, intens albastră.
Sunt fericită și n-o spun
că, de-o să mă atingeți
cu privirile voastre, încărcate de simpatie umană,
am să cânt!
Vol. "Intrare în anotimp", Editura pentru literatură, 1964
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.