Mirosul ierbii sus, sus -
acolo, hălăduind prea ferice -
și gîngănii care ți se urcă pe trunchi
- descoperitorii lumilor necunoscute,
vor scrie cronicile gîngănești.
Și vremea, fiorii ei,
peste trupurile goale,
abandonate pajiștei;
și, deodată, turuitul păsării-greier,
îngînînd eternitatea.
La auzul ei se ridică
femeia din mine,
femeia care iubește.
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.