Trec prin sat atelaje cu măgăruși,
prin zona de august, stelară, de aur și argint.
Trec purtând niște moși, niște pepeni,
niște iarbă cu spicul de pus pană - panaș
la coifuri,
negara, moleața vînătă violacee.
Ei privesc de sus,
de la înălțimea cotigii
acest Bărăgan; merg
vitele rare pe drumuri,
șchioapătă oi
și țiganii trec de la-nceputul vremii
spre fine,
cu focul, cu fierul încins,
cu ghiocul și caii sperietori.
Și mai sunt niște fântâni,
niște răspântii cu nume uitate,
niște troițe de tablă
cojindu-și vopselele
în cerul amiezii
- ce soare-al amiezii strălucitor,
iadul slăvit, nimbînd
răstigniții și nerăstigniții;
soare, pământ,
întru credința lor
fără sfârșit.
vezi mai multe poezii de: Florența Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.