Eu, fluturele-alunec în fântână.
Ce spaimă hâdă-n trupul meu, plăpândul!
N-am timp să-mi chinui timpul întrebându-l
Ce vaier lung pe-antene se îngână!
N-am cal de foc pe care, adăpându-l,
Să-l fac să urce-n slăvi pe ghizduri până
Și-ar împietri copita pe o rână,
Ca să ţâşnească-n aer pur cu gândul.
Ce–i până jos, ce tihnă necurată,
Unde e luciul, unde-i un năvod,
Să frâng în el căderea doar o dată?
Nu tremură nimic sub lânced pod...
Pe fund nu-i apă, nu e nici o pată...
Plonjez în gol şi mă strivesc de glod.
vezi mai multe poezii de: adim27
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adi > chiar delicat, scrisa!.. Mai impartaseste-ne acestea!..
Primi-le-voi cu bucurie, eu unul.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
duminică, 28 mai 2017