Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: XCII

Ești ultima salvare pentru mine,
De mine însumi tu mă vei salva –
Mi-e sufletul mormane de ruine
Și-n sentimente se va dizolva –

Eu, fluturele-alunec în fântână.
Ce spaimă hâdă-n trupul meu, plăpândul!
N-am timp să-mi chinui timpul întrebându-l
Ce vaier lung pe-antene se îngână!

Din gura de leu, mai flămând, mă voi naşte
Eu, ca un pistil, care scurt va străpunge
Prin aerul rar, ce din drumuri mă paşte,
Umbra din urmă ştiind că m-ajunge.

Îngrijorare
Ce doare!
Oboseală cronică
Și frică...

Eu sunt beethovenianul
Alintat de simfonie,
Numai Eutherpe ştie
Hrana care-mi place mie.

Eu știu că nu sunt doar femeia
care se pleacă-n fața vieții,
port în adâncul meu scânteia
spre care tind mereu poeții.

Aici, clipe coapte sfidează
pântecu nesătul al timpului.
aici, prin avatare, păcatu geme
prins-n neputinţă, crud extaz.

E timpul fraţilor mă dor
toţi nervii la televizor
istoria contemporană vai
pe sus e luată de tramvai

Să fii copil
Să priveşti cerul
Cu ochi senini
Şi-ncrezători...