De un veac și jumătate
Curg spre noi limpezi izvoare,
Mir din file adorate,
Punți pe frunți cu gândul, floare.
Veșnic curge dintr-un astru
Duhul său clătinând ere,
Iar pe lacul lui albastru
Galbeni nuferi vând... himere.
Flori albastre-și ascund chipul
Îngeresc, sub pălărie,
Trupu-ți nu-și cunoaște timpul
Topit de cochetărie.
„Vreme trece, vreme vine”,
Din rostirea-i stup cu miere,
Cântă-n flori, azi, noi albine,
A românului durere.
Îi șaman stăpân pe jocul
Versului zidind altare,
Din cuvinte-ntețind focul
Pe-ale timpului hotare.
Noi lumini ard în vechi sfeșnic
Cerșind flacără mai mare...
Scânteieri din focu-i veșnic
Ne strecoară spre-alinare!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.