Încremenită ți-e privirea dulce...
Își tace gândul în fotografie,
Doar o scânteie de lumină vie
Ar vrea pe inimă să mi se culce.
Se-arată ștrengărește de sub pleoape,
Brăzdata frunte ți-o înseninează,
Iar focul ei, de nelumească rază,
Mă trage înspre tine, mai aproape.
Îți plimb pentru o clipă peste gură
O mângâiere-a degetului, hoață
Și arcul ei - minune zâmbăreață,
Cu lăcomie inima mi-o fură.
Fotografie, drum spre amintire,
Tu, oare, știi hotarele durerii?
E-ntreaga lume-albastră a tăcerii,
Ce-o porți în liniștita neclintire.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.