din volumul "Petrarca-Sonete"- traducere de Lascăr Sebastian(Editura Tineretului-1959)
Închisă mi-este calea oricărei izbăviri.
Astfel, pe-al deznădejdii drum aspru calc, departe
De ochii Ei în care( prin jocul cărei soarte?)
Sălăşluie răsplata statornicei iubiri.
O ursitoare parcă să plîng menitu-mi-a,
Aşa că doar oftatul e astei inimi hrană,
Dar nu mi-i, nu, aceasta cea mai adîncă rană;
Căci dulce-i plînsul, dulce, cui e în starea mea.
Şi sprijin îmi e numai un chip neşters pe care
Nu Praxitel, nici Fidias să-l facă-au fost în stare,
Ci un mai mare meşter, de-un geniu mult mai mare.
Ce Sciţie şi care Numidie- pustii
Şi-ndepărtate- oare mă vor adăposti
De-atîţi pizmaşi nevrednici ce mă găsesc şi-aci?
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.