Goneşte viaţa, nu-i popas s-o ţie,
şi moartea-i calcă urma avântată,
eu port război cu câte-au fost odată,
cu câte sunt şi câte-or fi să fie.
Mă doare amintirea încă vie
şi aşteptarea nesfârşit de-nceată,
şi m-aş fi smuls din vrerea lor, săgeată,
de nu mi-aş plânge eu de milă mie.
Trecutu-n gând adeseori îmi cântă,
dar iar mă-ntorc la câte sunt şi largul
mă prinde-n joc cu pânzele destinse.
M-aşteaptă-n port furtuni ce mă-nspăimântă,
cârma-i trudită şi mi-e frânt catargul,
iar stelele ce mă purtau sunt stinse.
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.