S-a frânt coloana şi-nfrunzitul laur,
popas de umbră gândurilor mele;
tot ce-am pierdut n-am să găsesc sub stele
din ţărmul indic până-n ţărmul maur.
Mă fură Moartea de-ndoit tezaur,
ce mi-e noroc şi pavăză la rele;
nimic nu poate jalea mea s-o-nşele,
nici mări şi ţări, nici nestemate-ori aur.
Ci dacă soarta mi se vrea stăpână,
ce pot să fac decât să-mi port durerea
cu ochii plânşi şi fruntea în ţărână?
O, cum ne-nşeli, mai dulce decât mierea,
şi cât de iute, viaţă, scapi din mână
tot ce-am cules cu truda şi cu vrerea!
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.