Să-nchidă ochii mei găsi-va cale
Umbra cea de pe urmă-n albă zi.
Și-mi va putea ăst suflet dezrobi
Ora, făcând pe plac ardorii sale;
Dar pe-un alt țărm memoria-arzătoare
De el abandonată nu va fi;
Flacăra mea în ape reci va ști
Să-noate, sfidând legile contrare
Suflet pe care Domnul îl închise,
Vene cu-a lor umoare consumată
De foc, măduve-n glorie aprinse,
Lăsa-vor trupul, veghea niciodată;
Vor fi cenușă, dar de dor cuprinse,
Țărână, dar țărână-namorată.
Traducerea Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Francisco de Quevedo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.