Du temps, déduit l’abîme de cette si calme crête,
Entrée par le miroir dans un sauvé azur,
Tranchant sur la noyade de ces troupeaux champêtres,
Dans les structures profondes, un jeu second, plus pur.
Amorul, când se-arată-n fine,
Nu știe-a se arăta.
Să privească la ea știe bine,
Dar nu știe-a vorbi cu ea.
Fără-ndurare, fără ură, timpul ia
Tăria spadei.Trist și sărăcit
În patria visată-ai revenit,
Oh, căpitane, ca să mori în ea,
Com poți tu oare, orb întru păcat,
Să fii-n erori așa de insistent,
Știind că viața-i numai un moment
De o compari cu veșnicul neant?
Din Cer descinde pe pământ splendoarea,
În carnea noastră nobil întrupată;
Iar omenirea, slabă altădată
Azi se înalță, întâlnind grandoarea.
Crește, dorință-a mea, căci a ta Șansă
Deja te-a luat în brațe și te-nalță;
Iar cauza frumoasă ce-ți dă viață
Finalul fericit ți-l garantează.
Dacă Soarta incertă și hulită,
Infamă-n fața legilor divine,
O viață calmă, care nu-i convine,
Cu chipul generos, străpuns în luptă,
De sânge plin pe fruntea sa regală,
La luntrea Aheronului, fatală,
Veni Sebastian, acum o umbră.
Dragă vrăjmașă-a mea, de-a cărei vrere
Dragă vrăjmașă-a mea, de-a cărei vrere
Legă destinul clipa-mi fericită,
Coboară Domnul bun din înălțimi
Spre-a se-ntrupa-n Fecioară suverană.
”De ce divinul ia formă umană?”
Ca omul să se-nalțe la Divin”.