A1ba iarna dunareana
Cu zapezi pâna la brâu
Culca-n sarica balana
Baraganele de grâu.
Napadind zbatai si rosturi,
Neaua urca reci minuni :
Mistuiti în adaposturi,
Oameni si salbaticiuni.
Peste sate fâra vaduri
Îsi azvârle din duium
Uriasele plocaduri
Gaurite rar de-un fum.
Nimeni linistea nu sfarma,
Doar ca-n some nedeslusit
Îsi descarca-n gol o arma
Chiotul înabusit.
Curge viscol ca pe vrana.
Nevazuta s-a închis
T;ara fara de prihana
În omat ca într-un vis.
Iar la guri de vai, pe laturi,
Într-o noapte s-au durat
Stralucite-nvoalte caturi
Pentru Crivat-împarat.
Fulger alb, întreaga zare
Intra-n ochi, un junghi taios,
Albul a atât de tare,
Ca ajunge veninos.
Si-n cumplita lor albete
Dorm adânci pustietati;
Pun troienii vami razlete
Între mari singuratati.
Româneasca iarna veche,
Albe lumi, fara drumeti...
Trece-un lup într-o ureche
Pe gorgane de nameti.
1943, ianuarie 11 Bucuresti
vezi mai multe poezii de: Francois Villon
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Îmi cer scuze, dar autorul poeziei este Vasile Voiculescu.
bragagiu
duminică, 26 iulie 2015