Moarte, contest a ta cruzime,
Iubita mi-ai răpit cândva
Dar nu te-a mulțumit, ai vrea
Tot să mai sufăr, ca un câine;
De-atunci n-am pic de vlagă-n mine;
Trăind, cu ce te deranja,
Moarte?
O inimă aveam , știi bine,
Noi doi, deci vreau și moartea mea
Sau să trăiesc, dar mort deja,
Precum icoanele-n vechime,
Moarte!
Traducere: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Francois Villon