Regretele frumoasei armuriere - Francois Villon
Adăugat de: advas

Îmi pare că aud regrete
De la trecuta armurieră
Ce-și vrea a doua tinerețe
Tot perorând de-astă manieră:
”Ah, bătrânețe tristă, dură
De ce deja nu mai am spor
Și dintr-o simplă lovitură
Ce mă împiedică să mor?


”Mi-ai luat puterea ce-o aveam
Atunci, prin frumusețea mea,
Că era cleric sau mirean
Nu era om să nu îmi dea
Toți banii, toată-averea sa,
Chiar dacă-apoi a regretat,
Doar să-i fi dat atunci ceva
Ce azi nu vrea niciun bărbat.


”Pe foarte mulți i-am refuzat,
Căci nu eram deloc mintoasă,
În schimb țineam la un băiat
Cu el eram și generoasă.
Dacă la fraieri le dam plasă
Pe el, pe bune, îl iubeam!
Grosier, cu-o fire păcătoasă,
El mă voia doar pentru bani.

”N-ar fi putut să mă rănească,
Nici să mă calce în picioare,
Sau la rinichi să mă lovească
De nu-l iubeam. Cu-o sărutare
Făcea să uit de supărare.
Nemernic, drac împielițat,
Mă-mbrățișa a împăcare!
În rest? Rușine și păcat.


”E mort de vreo treizeci de ani
Eu sunt bătrână și albită
Când mă gândesc, of! cum eram
Și mă uit, goală, în oglindă,
(Ce-am fost ,și-acum ce decrepită!)
Sau când mă văd așa schimbată,
Sărmană, slabă și acrită
M-apucă nebunia toată.

”Ce-au devenit fruntea-mi senină
Părul, sprâncenele-arcuite,
Privirea mea cea cristalină,
Aducătoare de ispite,
Nasul meu drept , perfect lipite
Urechile minione și
Bărbia plină de gropițe,
Buzele-mi roșii, cireșii?

”Dar umerii gingași, aparte,
Brațele lungi , mâini arătoase,
Sânii mei mici , șolduri înalte
Bine făcute, generoase,
Călite-n lupte amoroase,
Rinichii largi și-o pizdulice
Ascunsă bine între coapse
Ce sta-n grădina ei, ferice?

”Fruntea-i ridată, păru-i scurt
Sprâncene gri, privirea goală,
Care odată, de demult
Băga și ea pe mulți în boală;
Nasul curbat din cale-afară
Urechi păroase și pleoștite,
Obrazul de culoare pală
Bărbia grea, buze-ncrețite.


”S-a dus a naibii frumusețe!
Brațele scurte, mâini zbârcite
Umeri aduși, de bătrânețe;
Țâțele cum? Sunt ofilite;
Șolduri la fel de obosite
Iar păsărica s-a gătat!
Coapsele parcă-s opărite,
Roș-vineții, ca un cârnat.

”Și astfel plângem noi trecutul
Biete făpturi îmbătrânite,
Cu fruntea sărutând pământul,
Una într-alta ghemuite,
La foc de paie încălzite
Aprinse-stinse prea ușor.
Am fost și noi cândva iubite!
Dar asta-i soarta tuturor.”

Traducere : Adrian Vasiliu.



vezi mai multe poezii de: Francois Villon




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc mult pentru aprecieri :)
Cu drag și admirație pentru munca dumneavoastră :)
Adina Speranta
vineri, 17 decembrie 2021


Mulțumesc frumos pentru urări . La mulți ani vă doresc și eu Dumneavoastră, pentru România noastră! Am fost pe site-ul Dumnevoastră și vă felicit pentru ceea ce faceți cu atâta dăruire. Mulțumesc și pentru că m-ați promovat:)
advas
joi, 02 decembrie 2021


Felicitări, domnule Vasiliu!
La mulți ani de ziua României!
Adina Speranta
miercuri, 01 decembrie 2021