Dragostea - Friedrich Hölderlin
Adăugat de: Ioana D

Dacă voi vă uitați prietenii, pe toți,
O, voi cei mulțumiți, jigniți poeții,
Dumnezeu vă ierte, dar onorați
Doar sufletele celor îndrăgostiți.

Pentru că spuneți, unde mai umană-i viața,
Când servilul robește totul, forțează-ngrijorarea?
De aceea umblă Dumnezeu
Fără de griji de mult deasupra capetelor voastre.

Dar, ca-ntotdeauna anul e rece, fără cânturi
În cele vremi de modestie, dar dintr-un alb câmp
Lujerii cei verzi înmuguresc,
Adesea cântă singuratecă o păsărică,

Când treptat pădurea se întinde, râul se agită,
Chiar și aerul mai blând suflă încet la prânz
In orele cele mai liniștite,
E-un semn al timpului mai bun,

Că noi credem în creșterea frugală,
Singuri și nobil și evlavioși peste mândrie,
Sălbateca dragoste prea pământească,
Fiica lui Dumnezeu, numai a lui.

Fii binecuvântat, o fii, plantă cerească,
Cu cântece-ngrijită, când cu etericele
Puteri nectarine te hrănesc,
Iar raza cea dintâi te coace.

Crești și să devii pădure! O însuflețită,
Lume-nfloritoare! Limba îndrăgostiților
Fii limba țării,
Sufletul ei, poporului virtuți!

traducere Christian W. Schenk



vezi mai multe poezii de: Friedrich Hölderlin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.