Azi mi-atârni ca o perdea cernită,
Tulbure Zeiță, la pervaz,
Groaznic saltă coama ta stârnită,
Groaznic vin pâraiele-n talaz.
Ah! Ia licăr de văpăi grăbite,
În tumultul tunetelor, des,
Vrăjitoareo-n văile-aburite,
Tu un elixir al morții-ai dres!
Groaznic auzit-am cum se-ngână
Glasul tău, când jalnic, când voios,
Ochii tăi văzutu-i-am, și-n mână
Fulgerul ce-amenință tăios.
Și-astfel înarmată-n noaptea asta,
Ai pășit spre patul meu pustiu,
Mi-ai lovit cu lanțul greu fereastra:
„Iată cine sunt!” – mi–ai spus s-o știu.
„Amazoană veșnică și mare,
Bărbătește în război luptând,
Nefemeie-n veci biruitoare
Și tigroaică totodată sunt!
Moarte, hoituri răspândesc din mână,
Torțe-aprind cu ochi-ngrozitori,
Mintea-mi cugetă venin – te-nchină!
Altfel, vierme, pâlpâire, mori!”
Traducere Simion Dănilă
vezi mai multe poezii de: Friedrich Nietzsche
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.